Acțiuni pe strada Furnalelor

Agenții Direcţiei Poliția Locală Reşiţa – Biroul Ordine Publică, au efectuat o serie de acțiuni pe str. Furnalelor, zona Muncitoresc din municipiul Reşiţa, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislaţia în vigoare referitoare la păstrarea curăţeniei pe domeniul public şi în special a actelor normative referitoare la aruncarea de tot felul de deşeuri chiar în apropierea coșurilor de gunoi.

Astfel că, la data de 15.06.2017, în jurul orelor 1505, numita Z. Rada de 30 de ani din Reşiţa, a fost surprinsă de poliţiştii locali în timp ce arunca pe jos haine uzate şi resturi plastice, deşi la doar câţiva metri distanţă se aflau amplasate pubele pentru colectarea deşeurilor.

Pentru încălcarea prevederilor din H.G. nr.69/2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a municipiului Reşiţa, numita Z. Rada a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 300 de lei.

Totodată, în data de 21.06.2017, poliţiştii locali care executau serviciul în aceeaşi zonă, în jurul orelor 1745, au observat două minore în timp ce răsturnau unul dintre tomberoanele aflate la deponeul de gunoi.  Surprinse fiind, tinerele işi justifică fapta spunând că pentru a se juca căutau cartoane.

Poliţiştii locali s-au deplasat la domiciliul minorelor pentru a informa părinţii despre faptele săvârşite iar pentru clarificarea situaţiei, aceştia au fost invitaţi la sediul instituţiei.

Director Executiv

Ciati  Alexandru